Horea Mihai Badau

blog de ardelean

Dezbaterea Noul Cod, Penal pentru jurnalisti? – cum a fost

Dezbatere pe amendamentele aduse noului cod penal 
 

Luni, 5 noiembrie 2007, Asociaţia Consumatorilor de media a propus o dezbatere pe amendamentele aduse noului cod penal. Cum era de aşteptat, dezbaterile mediate de preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Media, domnul Horea Bădău, la care au participat ca invitaţi Dan Tapalaga (Hotnews), Gelu Trandafir, Liana Ganea, (Consiliul Naţional al Audiovizualului) şi deputatul Cristian Boureanu s-au concentrat asupra posibilei îngrădiri a libertăţii de expresie prin modificările aduse noului cod penal.  
 

Dezbaterile au fost foarte aprinse. Vom prezenta în cele ce urmează câteva dintre subiectele atinse. 
 

1. Jurnalistul – instrument în mâna omului politic? 
 

Gelu Trandafir, reprezentant CNA, a atras atenţia ca instituţia în care este membru a ajuns la concluzia că în cazul difuzării imaginilor în cazul „Remeş” nu s-a încălcat legea. Cu titlu de opinie personală domnul Trandafir a atras atenţia asupra faptului că filmul cu foştii miniştri ai agriculturii a creat panică în rândul marilor corupţi care au propus legi prin care să se protejeze. Mulţi dintre demnitari s-au văzut în oglindă în momentul în care a apărut flagrantul cu Ioan Avram Mureşan pe TVR, s-au speriat şi s-au mobilizat împotriva celor care au difuzat imaginile. 

Întrebarea pusă de modelator în acest caz a fost: Ca să condamnăm un corupt trebuie să îl dăm la televizor? 

La această întrebare Dan Tapalagă şi Gelu Trandafir au răspuns că s-a ajuns la un anumit nivel de exasperare şi că telejustiţia este un răspuns de apărare în faţa falimentului instituţiilor statului. 

O altă întrebare adresată din public a vizat posibilitatea ca în România jurnaliştii să fie simple instrumente în mâinile politicienilor. 

Cristian Boureanu a fost de părere că din conflictul politicienilor pot ieşi pe piaţă suficiente informaţii, astfel încât publicul să îşi facă o părere şi că nu e chiar atât de rău că jurnaliştii sunt folositi ca instrumente.

Liana Ganea a adăugat că jurnaliştii trebuie să verifice informaţiile pe care le au înainte de a le difuza şi că jurnaliştii nu sunt o masă de oiţe obediente în rândul lor aflându-se oameni care îşi fac foarte serios meseria. 

Gelu Trandafir a subliniat faptul că uneori presiunea timpului este enormă şi a adus în discuţie cazul în care a decis, alături de alţi câţiva colegi, publicarea stenogramelor şedinţelor de guvern din timpul regimului Năstase. 

Dan Tapalagă a subliniat la rândul lui că este împotriva generalizărilor pripite şi că nu toţi jurnaliştii sunt instrumente în mâinile politicienilor. Distincţia importantă este între jurnaliştii care folosesc cu rea credinţă şi cei care folosesc cu bună credinţă anumite informaţii. Cum nu avem acces la stările interioare ale nimănui, putem doar asuma, ca cititori, care este diferenţa dintre rău-credincioşi şi bine-credincioşi. 
 
 

2. Care sunt efectele demascărilor în presă? 
 

Cristian Boureanu a adus în discuţie cazuri răsunătoare în care anumite imagini incriminatorii cu privire la poliţiştii care au agresat un bărbat de culoare în Los Angeles în anii 90 sau cu privire la cazul Watergate nu au provocat neapărat arestări şi efectele au fost mult mai puţin spectaculoase decât imaginile. 

Dan Tapalagă a atras atenţia că tot ceea ce am reuşit noi să producem până acum a fost un „Caltabos-gate”, că a existat un interes care a condus la votul în unanimitate şi că i se pare discutabilă justificarea că deputaţii nu au ştiut ce votează. 

3. Noul cod penal, cine scapă? 

După ce Gelu Trandafir a atras atenţia că este posibil să fie şi drepţi în Sodoma şi Gomora, dar că aceştia să fi fost „inconştienţi” (destul de greu de crezut că un om care „doarme” poate fi moral în deplina-i stare de pasivitate), dat fiind că inclusiv CNA-ul a aflat după două săptămâni de noile amendamente şi, în fine,  după ce Cristian Boureanu a insistat asupra faptului că mulţi deputaţi n-au ştiut ce au votat, Dan Tapalagă a sintetizat: 

„Deputaţii se uită la presă şi spun: „nouă ne-a scăpat informaţia cu privire la aceste amendamente.” Presa se uită la CNA şi spune: „şi nouă ne-a scăpat”, CNA-ul se uită la presă şi spune: „dar şi nouă ne-a scăpat”. Corupţii se uită fericiţi la conturile lor grase şi spun: „şi noi am scăpat!””  

4. Paşi înapoi pe calea democraţiei: „mani pulite” sau „mâini împuţite”? 

Gelu Trandafir a atras din nou atenţia asupra excesului de telejustiţie ca reacţie de apărare în faţa falimentului instituţional. Apoi a subliniat faptul că cei care au cele mai multe puteri, judecătorii români, au fost numiţi într-un sistem corupt tocmai pentru că sunt şantajabili. De aceea presa îşi arogă puteri suplimentare. 

Dan Tapalagă a făcut o paralelă între campania mani pulite din anii 90 din Italia şi faptul că până la „mani pulite” avem deocamdată „mâini împuţite” de caltaboşi şi palincă. 

Liana Ganea s-a declarat furioasă pe politicienii care după intrarea în UE  au avut atitudini şi iniţiative legislative care au constituit paşi înapoi. De asemenea, Liana Ganea a atras atenţia că trebuie ca presa să fie foarte vigilentă: „Nu poţi dormi în ţara asta!” 

Gelu Trandafir a insistat asupra ideii că oamenii politici se vor simţi mereu presaţi de jurnalişti motiv pentru care nu trebuie lăsaţi singuri, în special în comisiile juridice. 

Cristian Boureanu a fost de părere că în România nu avem o democraţie şi că avem premise ale democraţiei: intrarea în NATO şi intrarea în UE. Democraţia se va realiza prin participarea societăţii. De asemenea, deputatul PLD a identificat două direcţii în funcţie de care să desfăşurăm această participare: specializarea ONG-urilor şi jurnalismul de profunzime. E important ca subiectele serioase să stea în prime-time mai multe zile decât subiectele de scandal. În acest sens a dat exemplul unor jurnalişti care s-au oprit şi au filmat un accident în care a fost implicat şi superficialitatea lor i-a făcut să nu vadă că şoferul era chiar deputatul Boureanu. 

Dan Tapalagă a concluzionat că după 12 ani în care a crezut că nu se poate schimba nimic la noi în tară, a ajuns la concluzia că, într-adevăr, de pe o zi pe alta, nu se poate schimba nimic dar că el gustă din plăcerea de a le face politicienilor viaţa mai amară şi că se bucură să vadă că din ce în ce mai mulţi împărtăşesc această plăcere.

Rezumat scris de Maria Cernat (coordonator programe Ascmedia)

November 6, 2007 - Posted by | Uncategorized

1 Comment »

  1. Una dintre problemele pe care am vrut sa le ridic in timpul dezbaterii, dar nu am apucat pentru ca mi-au venit ideile prea tarziu a fost legata de incalecarea Parlamentului peste CNA. Am vorbit dupa dezbatere cu Gelu Trandafr, care mi-a spus ca, intr-adevar, daca aceste modificari vor fi aprobate, atunci CNA ar putea fi destul de restrictionat. Eu interprtez asta in sensul in care CNA ar putea fi eliminat definitiv, pentru ca nu prea mai are ce sa mai reglementeze. In plus, este o anexa care mananca practic bani, fara niciun scop. Chestia cu violenta e o aberatie, daca ma gandesc ca CNA a dat mai mult avertismente, In cazul OTV, cred ca treaba se va clarifica relativ repede dupa ce va fi cumparat, asa ca acest consiliu nu prea isi mai are rostul.

    O alta idee care mi-a venit, din pacate, dupa dezbatere si tot din pacate, Liana Ganea nu mai era acolo sa-mi explice o situatie. In situatia aberanta in care se adopta aceste modificari la Coduri, cine poate ataca Parlamentu si unde?

    Sper ca next time sa imi vina ideile in timpul dezbaterii.

    Comment by Andreea Iordache | November 6, 2007


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: